Drept Penal

Drept Penal

Redactare plângere penală, denunț, acord de recunoaștere a vinovăției, cerere de reabilitare, cerere de liberare condiționată, apel, contestație în anulare, revizuire, recurs, contestație, împotriva luării/ prelungirii/ menținerii unei măsuri preventive, plângere împotriva ordonanței procurorului, plângere împotriva actelor de urmărire penală, s.a.
Asistare sau reprezentare în fața organelor de urmărire penală (poliție, parchet), precum și în fața instanței de judecată;
Redactarea și susținerea cererilor și excepțiilor în faza de cameră preliminară;
Redactare și asistare în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției;
Redactare și  asistare sau reprezentare în procedura reabilitării;
Redactare și asistare în procedura liberării condiționate;
Asistare atunci când este incidentă luarea, prelungirea sau menținerea unei măsuri preventive, precum și în contestație împotriva acestora;
Asistare în cazul efectuării percheziției domiciliare;
Participarea la efectuarea oricăror acte de urmărire penală (audierea inculpaților, martorilor, persoanei vătămate, părții civile, precum și participare la orice act în conformitate cu art. 92 Cod de Procedură Penală);
Consultarea dosarului penal, precum și redactarea opiniei juridice;
Redactarea contestației și asistarea sau reprezentarea clienților în cazul luării măsurilor asigurătorii, confiscării speciale, confiscării extinse, desființarea de înscrisuri s.a.
Asistarea sau reprezentarea clienților în procedura confirmării renunțării la urmărirea penală;
Redactarea plângerii împotriva ordonanței de clasare, precum și asistarea sau reprezentarea clienților în această procedură;
Redactarea cererii de redeschidere a procesului penal, precum și asistarea sau reprezentarea clienților în această procedură;
Redactarea și susținerea cererilor de întrerupere a executării pedepsei, suspendare a procesului penal, contestație la executare, contopire s.a.
Efectuarea oricăror acte necesare pe parcursul procesului penal.
Image by Freepik
× Whatsapp