Cum procedăm atunci când nu dispunem de venituri pentru un onorariu de avocat? Statul acordă ajutorul public judiciar celor lipsiți de mijloace financiare.
Cum procedăm atunci când nu dispunem de venituri pentru un onorariu de avocat? Statul acordă ajutorul public judiciar celor lipsiți de mijloace financiare.

Există situații în care persoanele care doresc demararea unui proces sau a unei proceduri judiciare sau extrajudiciare pentru apărarea drepturilor sale să nu dispună de venituri suficiente. În aceste situații, statul oferă asistență gratuită sub diferite forme, fiind achitată din banii publici.

Ajutorul public judiciar este o formă a asistenței acordate de către stat pentru orice persoane care nu dispun de venituri pentru a face față cheltuielilor unui proces și este prevăzut de O.U.G 51/2008.

Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanței competente pentru soluționarea cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri, cererea este de competența instanței de executare, iar dacă instanța nu poate fi stabilită astfel, competentă este judecătoria de la domiciliul sau reședința solicitantului.

Ajutorul public judiciar se acordă oricând în cursul judecății, de la data formulării cererii de către persoana interesată, și se menține pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat.

Prezenta cerere este SCUTITĂ DE PLATA TAXEI JUDICIARE DE TIMBRU. 

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.

  

Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:

a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiție sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistență prin avocat;

b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviințarea instanței sau a autorității cu atribuții jurisdicționale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;

c) plata onorariului executorului judecătoresc;

d) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.

În ce cauze poate fi acordat ajutorul public judiciar? În principiu, procesele civile, administrative, de muncă, de asigurări sociale etc., în procesul penal existând o procedură separată de asistență obligatorie în cazurile și în condițiile prevăzute de legea penală.

Cabinetul de Avocat ”OANA ELENA BRAN” oferă servicii juridice calificate în diverse arii de practică ale dreptului, preponderent în probleme ce țin de materia dreptului penal/procesual penal și dreptului civil/procesual civil, asigurând clienților noștri asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată din București și din țară (Judecătorii, Tribunale, Curți de Apel), a organelor de urmărire penală (Parchete, DNA, DIICOT), a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, precum și în fața organelor administrației publice sau instituții.

Ne găsiți aproape de centru București. Biroul de avocatură este situat  în mun. București,  Piața Iulia nr.8, bl.i7, sc.2, ap.45, Sectorul 3 (zona Decebal).

 

Av. Oana Elena Bran

0771627909

e.avocatura@gmail.com

× Whatsapp