Luarea
și darea de mită sunt infracțiuni de corupție, prevăzute de art. 289 și art.
290 Cod Penal.
Luarea
de mită este fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine
sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se
cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu
îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act
ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui
act contrar acestor îndatoriri.
Luarea
de mită se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia
sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Darea
de mită presupune promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase,în
legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură
cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Infracțiunea de dare mită se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
Cu
privire la confiscare, în cazul luării de mită, banii, valorile sau orice alte
bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se
dispune confiscarea prin echivalent.
Mituitorul
constrâns nu răspunde penal, astfel, nu constituie infracţiune atunci când
mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat
mita.
Totodată,
în cazul infracțiunii de dare de mită există și o cauză de nepedepsire pentru
mituitor dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta.
În
cazul infracțiunii de dare de mită, banii, valorile sau orice alte bunuri
oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se
dispune confiscarea prin echivalent, cu excepția cazurilor menționate
(constrângerea mituitorului sau denunțul).
Fiecare
caz este unic iar detaliile pot face diferența între libertate și pedepse
severe, motiv pentru care în orice situație este recomandat să discutați cu un
avocat pentru a fi informați cu privire la situația în care vă aflați.
Cabinetul de
Avocat ”OANA ELENA BRAN” oferă servicii juridice calificate în diverse arii de
practică ale dreptului, preponderent în probleme ce țin de materia dreptului
penal/procesual penal și dreptului civil/procesual civil, asigurând clienților
noștri asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată din
București și din țară (Judecătorii, Tribunale, Curți de Apel), a organelor de
urmărire penală (Parchete, DNA, DIICOT), a autorităților cu atribuții
jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, precum și
în fața organelor administrației publice sau instituții.
Ne găsiți
aproape de centru București. Biroul de avocatură este situat în mun. București, Piața Iulia nr.8, bl.i7, sc.2, ap.45,
Sectorul 3 (zona Decebal).
Av. Oana Elena
Bran
0771627909